Regulament Campanie Black Friday 2025 – Domina Imobiliare
Regulament Campanie Black Friday 2025 – Domina Imobiliare
Pe tot parcursul vizionărilor, suntem alături de dumneavoastră în evaluarea proprietăților și în identificarea proactivă a problemelor care pot apărea.
Află mai multeLucrăm cu cele mai importante bănci din România, în vederea identificării soluțiilor optime de creditare.
Obține finanțareDispunem de un mix de tehnologie și relații personale, prin intermediul căruia avem disponibile cele mai bune oferte disponibile în piață.
CautăPrin intermediul acestui calculator, actualizat permanent, știți de la început care sunt costurile suplimentare achiziției proprietății.
Calculează taxeleDespre Domina Imobiliare se vorbește în Oltenia și în special în județul Gorj de mai bine de 17 ani, când am început să scriem povestea industriei imobiliare.
Domeniul imobiliar face parte din viața fiecăruia dintre noi, la un moment dat sau în mod constant și pregnant, fiind, poate, primul pas spre propria locuință, miza unui business sau decizia care poate schimba o carieră, un statut social sau interacțiunea cu ceilalți.
Pentru că o casă, un teren sau o construcție sunt, de fapt, experiențe, etape și decizii ce trebuie a fi tratate cu maximă seriozitate și deplină cunoaștere a pieței.
Acestea sunt principiile Domina Imobiliare, un brand care s-a poziționat pe piața din Gorj cu servicii imobiliare ce au la bază calitatea, profesionalismul, informarea constantă și respectul pentru parteneri, clienți, colaboratori.
Află mai multe
Cash Exchange
Inspire Pictures
RTV GORJ
Tv Sud
Anna Hotel Targu Jiu
Imopedia
Armeanca Prest Com
Asociatia Brokerilor Imobiliar
UniCredit
BRD
Lorand Soares
Exponential Consult
Bucatarii Unice
BCR
Banca Transilvania
În imobiliare, ca în orice domeniu de larg consum, cu cât segmentul de public este semnificativ numeric, cu atât promptitudinea, dinamica fac diferența. Iar pentru noi, toate acestea se traduc printr-o ofertă de proprietăți și terenuri însemnată.
În domeniul imobiliar, la baza unei tranzacții reușite se află cunoașterea și înțelegerea oportunității de către fiecare dintre clienții noștri. Cunoaștem perfect toate zonele municipiului Târgu-Jiu, intențiile dezvoltatorilor, investițiile viitoare și prognozele de creștere sau de scădere ale pieței.
Industria modernă a pieței imobiliare se construiește pe baza serviciilor de consultanță și de audit. Așadar, pentru fiecare client sau partener, beneficiem de expertiza necesară oferirii sfaturilor, astfel încât să fim siguri că tranzacția pune în valoare obiectivele clienților.
Prin platformele digitale pe care le-am creat, reușim să le oferim rapid clienților noștri acces la acele oferte care îndeplinesc cu exactitate nevoile și cerințele prezentate consultanților noștri.
Piroux Industrie Romania
Pensiunea Casa Vera
Deme Macarale
Teatrul Dramatic Elvira Godeanu
Cleanserv
Experience Source
Romania HidroService
Strabag
Mirual Prod
Darcom
Win Boss
Trivoli
Exponential
Las Vegas
Victor Construct
Bordnetze
Synevo
Eden
OptoCentru
Inter Cars
Stalex Logistic
Leoni
Gigi Covrigi
Clinica Sante
Dermasense
Farmacia Dav
Maestro Pizzerie
Velpitar
Succes
Alstom
Casa Pariurilor
Anna Hotel Targu Jiu
Romair
Comsa
Banca Comerciala Romana
PolyStart
Drink Shop
FOX COM SERV
La Provincia
Vonrep
Energia Targu Jiu
Elsaco Electronic SRL
Orange
CGS
Terra Dinamic
Uti
Danex
Queen Studio
Max Bet
Bet Cafe Arena
Avem cei mai buni consilieri imobiliari, care sunt alături de dumneavoastră pe toată durata desfășurării procesului de vânzare, cumpărare sau închiriere.
ContactRegulament Campanie Black Friday 2025 – Domina Imobiliare
Cu experiență de peste 16 ani în domeniul imobiliar, Domina Imobiliare anunță demararea proiectului “Creșterea nivelului de digitalizare a activităților firmei Domina Imobiliare SRL” (Cod SMIS 332439, Nr. Contract: Nr. 318/26.03.2025) finanțat prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021 – 2027 (Pr...
Domina Imobiliare se diferențiază printr-o echipă de consultanți imobiliari 100% dedicați acestei profesii, fără alte angajamente profesionale, ceea ce le permite să se concentreze exclusiv pe nevoile clienților.