Rubla, noua super-monedă. Marii investitori cumpără masiv ruble
Rubla este cel mai mare pariu al momentului, după ce investitorii de top au început să achiziționeze masiv moneda rusească. Acest lucru a condus la reacția firească de apreciere a rublei, care devine tot mai puternică și se estimează că va rămâne așa până la sfârșitul anului. Nu la fel de bune sunt perspectivele pentru euro și dolar, rubla fiind într-o constantă apreciere față de cele mai importante două monede internaționale.
Fondurile de investiții considerate drept reper în întreaga lume au început achiziția masivă de ruble, fapt care a condus la o creștere cu 23% față de începutul anului. De altfel, încă din luna ianuarie, atunci când moneda rusească a atins un nivel minim, specialiștii au început să discute despre potențialul de creștere, în perspectiva în care piața petrolului urma să își revină. Totul a decurs conform scenariului.
„Fondurile de investiții trimit mesaje clare despre interesul pe care îl au față de rublă. Sunt voci care spun că nu există o zi fără achiziții de active denominate în ruble, alții estimează creșteri de multe procente față de zilele anterioare. Toate acestea se transformă în realități datorită evoluției prețului petrolului”, a explicat pentru IMOPEDIA.ro Daniel Mihai, broker financiar.
Rusia este condusă de prețul petrolului, iar prăbușirea acestuia ar putea afecta întreaga lume.
Exact prețul petrolului este cel care controlează într-o proporție covârșitoare întreaga piață rusească, iar acum, pe acest segment, se observă o stabilitate mult așteptată. Ieftinirea cu până la 60% față de nivelul de anul trecut a fost îngrijorătoare, denotând fragilitate pentru economia globală.
„Prăbușirea prețului petrolului conduce întreaga lume în haos, așa că este de înțeles reacția de extaz la adresa rublei, odată cu stabilizarea relativă a petrolului. Aceste planuri de investiție sunt alimentate și de declarațiile potrivit cărora petrolul a atins deja nivelul minim de la începutul anului și acum urmează doar creșteri, precum și faptul că banca centrală a Rusiei are toate pârghiile necesare pentru a controla inflația”, continuă brokerul financiar.
De la începutul anului până acum, în timp ce rubla s-a apreciat cu 23%, prețul petrolului a crescut cu 43%. Acest lucru a convins băncile locale, care se luptă cu situația economică precară a țării, să își mărească progresiv expunerea pe rublă, de la 1%, cât era anul trecut, până la 4%, în prezent.
Sursă ştire: www.imopedia.ro