5 Motive Pentru Care Un Apartament Nu Se Vinde Și Cum Să Le Eviți

Ți-ai pus apartamentul la vânzare și nu ai reușit încă să îl vinzi? Simți că pierzi timpul degeaba? Dacă ambele tale răspunsuri au fost „da”, atunci a sosit momentul să schimbi ceva.

În prezent, pe piața imobiliară din România, este foarte important ca atunci când încerci să vinzi un apartament să utilizezi toate trucurile pe care le ai în arsenal. Ultimul lucru pe care îl dorești este ca apartamentul tău să rămână listat, iar potențialii cumpărători să îl ignore.

În cadrul acestui articol îți voi prezenta cele mai importante motive pentru care un apartament nu se vinde și, cel mai important, ce soluții există pentru a le remedia sau pentru a le evita.

  1. Ai apelat la serviciile agenției imobiliare greșite

Din propria experiență, îți pot spune că nu toate agențiile imobiliare sunt la fel. Acest lucru se aplică, implicit, și agenților imobiliari. În mod logic, dacă vrei să vinzi un apartament cât mai repede și la un preț cât mai bun, apelezi la cea mai bună agenție din orașul tău.

Mare grijă, totuși! Nu angaja acea agenție care îți oferă cele mai mici tarife. Pentru un motiv au aceste tarife mici, iar acesta este că nu vând prea multe proprietăți…

În continuare, îți voi prezenta mai multe sfaturi utile care te vor ajuta să găsești cel mai bun agent imobiliar pentru apartamentul tău.

Poate cea mai importantă mărturie a serviciilor unei agenții imobiliare bune sunt recomandările venite din partea rudelor sau prietenilor care au colaborat în trecut cu agenția respectivă.

De fapt, o mare parte din clienții Domina Imobiliare ne-au trecut pragul în acest fel. Serviciile noastre le-au fost recomandate de clienți anteriori, satisfăcuți de promptitudinea și calitatea modului nostru de lucru.

De asemenea, atunci când cauți o agenție imobiliară, nu te rezuma doar la una singură. Continuă să cauți, analizează mai multe oferte și vezi ce plan de promovare îți oferă pentru vânzarea apartamentului tău.

Planul de promovare ar trebui să îți ofere o idee clară despre canalele unde apartamentul tău va fi promovat, dar și anumite detalii despre cum agenția îi va face pe potențialii cumpărători să fie interesați de apartamentul tău.

Un alt lucru pe care  nu trebuie să îl uiți este să îți întrebi agentul imobiliar în legătura cu ce abordare va adopta dacă, să spunem, apartamentul tău nu se vinde în 30 de zile.

La fel, este important să îl întrebi dacă a mai vândut apartamente asemănătoare cu al tău, la prețuri similare. Trebuie să cunoști cât mai multe detalii despre modul în care o agenție imobiliară operează și pe ce tipuri de proprietăți se axează.

Dacă în portofoliul lor găsești, în preponderent, terenuri intravilane și extravilane, s-ar putea să nu fie cea mai inspirată alegere dacă, cauți să vinzi un apartament.

  1. Fotografiile apartamentului tău nu sunt calitative sau inspirate

Ai auzit de acea expresie „o poză face cât o mie de cuvinte”? Ei bine, află că se potrivește de minune și pe piața imobiliară, indiferent că vorbim de apartamente, case, terenuri sau spații comerciale.

Prima impresie pe care un potențial cumpărător și-o face despre apartamentul tău este bazată pe pozele listate pe diversele platforme imobiliare.

Așadar, este vital ca pozele să fie făcute de un agent imobiliar experimentat, pentru a fi sigur că punctele forte ale apartamentului vor fi valorificate la maximum.

Pozele trebuie să includă toate camerele apartamentului deoarece cumpărătorii vor număra câte camere are bazându-se pe poze.

Dacă omiți o anumită încăpere, s-ar putea ca potențialii cumpărători să fie descurajați în a te contacta, pe motiv că apartamentul nu le inspiră suficientă încredere.

Mai mult, trebuie să valorifici avantajele pe care apartamentul le are și să maschezi cât mai mult posibil „defectele” cum ar fi un hol îngust sau o baie mică.

Nu ar fi o idee rea să faci mai multe poze bucătăriei, din moment ce, în mod tradițional, este inima și sufletul oricărei locuințe.

  1. Prețul apartamentului este mult prea mare

Da, știu, cu toții credem că apartamentele noastre valorează mai mult decât prețul lor real. Totuși, dacă vrei să îl vinzi, atunci trebuie să îl listezi la un preț competitiv.

Cum poți determina prețul real al apartamentului tău? Fie apelezi la un evaluator imobiliar, fie te uiți pe diversele portale imobiliare și identifici prețurile la care sunt listate apartamentele similare din cartierul tău.

De asemenea, nu fii tentat să listezi apartamentul la un preț mai mare, numai pentru a avea de unde scade ulterior în cazul în care nu se ivește vreun cumpărător.

Potențialii cumpărătorii sunt reticenți atunci când vine vorba de proprietăți care sunt pe piață de ceva timp și ale căror prețuri au fost scăzute.

  1. Apartamentul tău este un dezastru

Dacă apartamentul tău arată de parcă ar fi fost lovit de un uragan, atunci șansele tale să obții un preț bun pe el sunt minime spre inexistente.

Așa că înainte de vizionări, asigură-te că totul este lună prin casă. Curăță toate suprafețele și așează cărțile sau hainele care nu sunt la locul lor.

O altă greșeală pe care unii oameni o fac este să investească într-o baie sau bucătărie nouă pentru a cresțe șansele de vânzare, însă, de cele mai multe ori, nu își recuperează investiția.

  1. Nu ai ales momentul potrivit pentru vânzare

Piața imobiliară este una extrem de imprevizibilă, cu fluctuații semnificative ale prețurilor ca răspuns la unii factori externi, imposibil de controlat. Acest lucru înseamnă că poate fi o piață a vânzătorului sau o piață a cumpărătorului.

În cazul în care există o cerere scăzută pentru apartamente, iar multe sunt listate spre vânzare, atunci este o piață a cumpărătorului, deoarece există o competiție acerbă între vânzători.

Într-un astfel de scenariu, scoate-ți apartamentul de la vânzare pentru o scurtă perioadă de timp și fii atent dacă situația se schimbă.

Desigur, poți avea noroc, chiar și într-o piață a cumpărătorului, există foarte multe persoane care caută să își achiziționeze un apartament.

Cu toate acestea, șansele tale de a-ți vinde apartamentul cresc considerabil cu cât mai puține apartamente similare sunt listate pe piață.

Acum ai toate informațiile necesare pentru a te asigura că nu faci acele greșeli care îngreunează procesul de vânzare al unui apartament. Tot ce ți-a rămas de făcut este să contactezi o agenție imobiliară cu experiență, de încredere.

Domina Imobiliare este agenția imobiliară din Târgu Jiu care te poate ajuta să îți vinzi apartamentul cât mai repede posibil, la un preț ideal. Nu mai sta pe gânduri și contactează-ne chiar acum telefonic, la următoarele numere de telefon: 0737 800 000 sau 0253 225 454.